Normele de venit folosite pentru activitățile independente și pentru închirierea în scop turistic a locuințelor proprietate personală sunt stabilite și publicate în fiecare an de către Fisc. Acestea sunt folosite la determinarea venitului net în funcție de care se plătesc la stat dările fiscale pentru veniturile respective. Alternativa folosirii normelor este sistemul real de stabilire a venitului, iar cei care în anul precedent au obținut venituri foarte mari ar putea fi obligați să treacă de anul acesta la acest sistem, în locul normelor.
La momentul înființării persoanei fizice autorizate (PFA), contribuabilul poate alege între impozitarea în sistem real sau pe baza normelor de venit pentru determinarea impozitului. Dacă alege normele de venit, atunci trebuie să țină cont de cele oficiale, stabilite de Fisc în fiecare an.
PFA-ul trebuie să folosească normele de venit aferente locului desfășurării activității, tocmai de aceea normele sunt stabilite de Fisc pe județe. În cazul fiecărei activități, norma trebuie să fie cel puțin la nivelul salariului minim brut în vigoare, care se înmulțește la numărul de luni (12).
Potrivit Codului fiscal, dacă se desfășoară o activitate independentă pe o perioadă mai mică decât a anului calendaristic, norma de venit este corectată pentru a reflecta perioada exactă de desfășurare a activității.
Iar dacă sunt desfășurate mai multe activități, venitul net se stabilește printr-o însumare a nivelului normelor de venit corespunzătoare fiecărei activități. Un expert contabil explica pentru redacția noastră recent că PFA-urile care au și calitatea de salariat pot ajusta în favoarea lor norma de venit.
„Corecția normelor de venit în vederea obținerii unor condiții mai favorabile pentru titularul de PFA se va reflecta corespunzător în declarația unică, în rubricile dedicate raportării normei de venit ajustate corespunzător cerințelor legale, așa cum se va detalia în continuare. Astfel, norma anuală de venit se ajustează de către contribuabili, în sensul majorării/ reducerii, prin aplicarea coeficienților de corecție, corespunzător criteriilor stabilite și publicate de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice”.
În continuare, Codul fiscal menționează că cei care desfășoară activități pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit au obligația să completeze numai partea referitoare la venituri din Registrul de evidență fiscală și nu au obligații privind evidența contabilă.
Opțiunea PFA-ului pentru determinarea impozitului pe care-l va avea de plată se face între aplicarea acestor norme de venit sau aplicarea sistemului real. Diferența este: în cazul venitului net anual determinat în sistem real, Codul fiscal prevede că acesta se determină „ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării de venituri”, pe baza datelor din contabilitate.