Programul Operațional Competitivitate folosit de Guvern pentru a acorda granturi de un miliard de euro IMM-urilor afectate de pandemia cu COVID-19, a primit aprobarea Comisiei Europene și se poate aplica. Unele forme de ajutor se pot acorda și cabinetelor medicale și persoane fizice autorizate (PFA), iar fondurile se pot folosi pentru investiții, și pentru capital de lucru.
OUG nr. 130/2020 prevede trei forme de sprijin din fonduri externe nerambursabile:
- microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară (aici se vor încadra și PFA-urile, dar și cabinetele medicale individuale);
- granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor sub formă de sumă forfetară și în procent din cifra de afaceri;
- granturi pentru investiții productive acordate IMM-urilor acordate din fonduri externe nerambursabile în baza evaluării proiectului de investiții depus.
Notă: OUG definește beneficiarul final ca: „IMM/microîntreprinderi/PFA/CMI, organizații neguvernamentale cu activitate economică, denumite în continuare ONG -uri cu activitate economică care primesc ajutorul de stat prin intermediul micrograntului/ grantului pentru capital de lucru/ grantului pentru investiții productive, prin încheierea unui contract de ajutor de stat cu administratorul schemei de ajutor de stat”. Tot OUG-ul definește și IMM-ul ca având sub 250 de angajați și o cifră de afaceri anuală netă de cel mult (în lei) 50 de milioane de euro sau active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 de milioane de euro.
Microgranturile vor fi de 2.000 de euro și se vor acorda o singură dată, sub formă de sumă forfetară PFA-urilor, ONG-urilor cu activitate economică în unul din domeniilede activitate prevăzute la anexa nr. 1 a proiectului și cabinete medicale, dar și microîntreprinderilor cu zero salariați pe 2019.
Grantul pentru capitalul de lucru va fi acordat beneficiarilor de ajutor de stat sub formă de sumă forfetată reprezentând 15% din cifra de afaceri pentru anul 2019, astfel:
- pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019, cuprinsă între 5.000 – 13.500 euro, valoarea grantului este de 2.000 euro;
- pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019, cuprinsă între 13.501 – 1.000.000 euro valoarea grantului se stabilește în procent de 15% din cifra de afaceri și nu poate depăși suma de 150.000 euro. Pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion de euro, valoarea maximă a ajutorului este de 150.000 euro.
În cazul grentului pentru capital de lucru este nevoie de dovada obținerii certificatului de situații de urgență. Cei care vor obține granturile pentru capitalul de lucru vor avea obligația să păstreze șase luni angajații pe care îi au la momentul solicitării grantului, dacă nu chiar să suplimenteze schema de personal.
Granturile pentru investiții se vor acorda pe proiect și beneficiar și vor avea o valoare cuprinsă între 50.000 euro și 200.000 euro, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse. Fondurile totale alocate pentru granturile destinate investițiilor sunt în valoare de 550.000.000 euro din care 415.870.000 euro se alocă din bugetul POC 2014-2020 și 62.380.500 cofinanțare de la bugetul de stat și 71.749.500 euro contribuția proprie.
Granturile se vor acorda pentru:
- extinderea capacităților de producție existente, precum și pentru extinderea capacităților de prestării de servicii;
- realizarea de unități noi ale capacităților de producție existente, precum și pentru realizarea unor unități noi de prestare de servicii;
- reabilitarea/modernizarea unităților de producție existente precum și pentru reabilitarea/modernizarea unor unități noi de prestare de servicii.