Potrivit Codului de procedură fiscală, în anumite condiții, contribuabilii pot obține eșalonarea la plată a datoriilor fiscale, și anume plata în rate a banilor pe care îi datorează statului. Cel mai mare avantaj al eșalonării este faptul că pe lângă posibilitatea de a-și gestiona mai bine datoriile, debitorii nu vor putea fi executați silit.
Ce este eșalonarea la plată?
Prin eșalonare la plată se înțelege posibilitatea oferită debitorului, ca în loc să plătească toate datoriile scadente, dintr-odată, contribuabilul le va plăti în rate. Conform Codului de procedură fiscală, acordarea eșalonării la plată este obligatorie ori de câte ori contribuabilul îndeplinește condițiile.
Eșalonarea poate dura până la cinci ani (dacă este constituită o garanție), însă poate dura și doar până la șase luni (dacă nu există nicio garanței).
După stabilirea perioadei de eșalonare, se stabilește și modalitatea de plată a datoriilor fiscale. În plus, mai trebuie plătite anumite dobânzi și dată o anumită garanție.
Care sunt condițiile eșalonării la plată?
Debitorul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- obligațiile fiscale pentru care se cere eșalonarea să fie de cel puțin 500 de lei (pentru persoane fizice) sau de cel puțin 5.000 de lei (pentru firme);
- să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești;
- să aibă capacitate financiară de plată pe perioada de eșalonare la plată (această condiție, precum și precedenta, se apreciază de organul fiscal);
- să fi constituit o garanție (în funcție de această garanție se stabilește și perioada de eșalonare), fie în bani, fie în alte forme (de exemplu, contract de ipotecă sau gaj);
- să nu se afle în procedura insolvenței;
- să nu se afle în dizolvare;
- să nu li se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, cu excepția situației când suma pentru care s-a stabilit răspunderea a fost achitată și actele prin care a fost stabilită răspunderea au rămas definitive;
- să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal (la data eliberării certificatului de atestare fiscală).
Cum se cere eșalonarea la plată?
Conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016, eșalonarea la plată se face printr-o cerere adresată organului fiscal, iar această cerere ca conține următoarele:
- datele de identificare ale debitorului;
- perioada pentru care se solicită eșalonarea la plată, exprimată în luni, și motivarea acesteia;
- suma totală pentru care se solicită eșalonare la plată (defalcată pe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat și, în cadrul acestora, pe obligații fiscale principale și accesorii);
- justificarea stării de dificultate generate de lipsa temporară de disponibilități bănești și cauzele acesteia;
- mențiuni referitoare la înlesnirile la plată acordate până la data depunerii cererii;
- mențiuni referitoare la bunurile în proprietate;
- data și semnătura debitorului/reprezentantului legal/reprezentantului fiscal/împuternicitului.
Termenul general de soluționare a cererii este de 60 de zile, însă acesta poate fi soluționată și în 15 zile lucrătoare, dacă e vorba de:
- debitori cu risc fiscal mic;
- debitori care nu dețin bunuri în proprietate;
- debitori pentru care nu este necesară constituirea de garanții.
Cu ce ajută obținerea eșalonării la plată?
Eșalonarea la plată reprezintă o oportunitate pentru un debitor de a scăpa de executarea silită și de a-și administra mai bine veniturile și bunurile.
Oferă posibilitatea debitorului să participe la licitații publice, din cauză că datoriile eșalonate nu sunt considerate restanțe fiscale.