Conform Codului Fiscal, în România sunt aplicabile următoarele sisteme de impozitare: impozitul pe veniturile microîntreprinderilor și impozitul pe profit.
Condiția esențială pentru a stabili dacă o companie aplică impozitul pe profit sau impozitul pe veniturile microîntreprinderii este legată de veniturile obținute.
Firmele care au afaceri de la 1 milion de euro în sus se încadrează la regimul de impozitare a profitului, iar companiile care obțin venituri sub un milion de euro se încadrează la regimul de impozitare micro.
Cota de impozitare diferă. Mai precis, impozitul pe profit are o cotă de 16%, iar impozitul micro are o cotă de 1% (dacă firma are cel puțin un salariat) sau de 3% (dacă firma n-are niciun salariat).
Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel de la închiderea exercițiului financiar 2020, și anume un curs de 4,8694 lei pentru un euro la finele anului trecut, ceea ce înseamnă că echivalentul în lei este de 4.869.400 lei.
Trecerea de la impozit pe profit la impozit micro
Schimbarea sistemului de impozitare se face prin modificarea vectorului fiscal, adică prin depunerea formularului 010 sau, alternativ, prin depunerea online a formularului 700 până la data de 31 martie a anului din care se aplică regimul micro.
Codul Fiscal prevede că „Persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit comunică organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la data de 31 martie inclusiv a anului pentru care se plătește impozitul pe veniturile microîntreprinderilor”.
Firmele care în 2020 au fost încadrate la sistemul de impozitare a profitului și care la 31 decembrie 2020 au înregistrat venituri sub un milion de euro echivalent în lei trec în 2021 la impozitul micro. Depunerea declarației 010 sau 700 se face până la 31 martie 2021.
Companiile plătitoare de impozit pe profit care desfășoară efectiv activități în domeniul turistic sau al alimentației publice sunt obligate să treacă la regimul de impozitare specific sau la regimul de impozitare mixt (impozit pe profit + impozit specific), conform Legii 170/2016. Schimbarea regimului de impozitare se face, de asemenea, până la data de 31 martie a anului din care se datorează impozitul specific.
Trecerea de la impozit micro la impozit pe profit
În situația în care o firmă depășește în cursul anului plafonul de un milion de euro echivalent în lei, va notifica Fiscul despre schimbarea sistemului de impozitare.
„Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 1.000.000 euro, aceasta datorează impozit pe profit, începând cu trimestrul în care s-a depășit această limită. Limita fiscală (…) se verifică pe baza veniturilor înregistrate cumulat de la începutul anului fiscal”.
Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în lei al plafonului de un milion de euro este cel de la închiderea exercițiului financiar 2020.
În această situație, ieșirea din sistemul de impozitare micro și intrarea în sistemul de impozitare a profitului se notifică tot prin depunerea formularului 010 sau, alternativ, prin depunerea online a formularului 700. Schimbarea este că, la trecerea de la micro la profit, declarația de mențiuni trebuie depusă în termen de 15 zile de la producerea modificării, conform Codului de procedură fiscală.
Trecerea de la impozit micro la impozit pe profit se mai poate face și prin opțiune, însă numai dacă firma are un capital social minim de 45.000 de lei și cel puțin doi salariați. Trecerea se poate face numai de pe un trimestru pe altul.
Avocat Alina Szilaghi
Avocat Alina Szilaghi vă poate acorda sprijin în următoarele:
- Consultații juridice
- Asistență juridică și reprezentarea în fața băncilor și IFN-urilor;
- Redactare notificare dare în plată;
Dacă doriți inițierea unor demersuri în acest sens, ne puteți contacta:
TELEFON (+4) 0746 652 986 sau email: alina@szilaghi.com