În contextul crizei provocate de epidemia de COVID-19, companiile care acumulează datorii pot evita insolvența prin accesarea procedurii legale a concordatului preventiv. Concordatul este ușor de aplicat și poate revitaliza rapid o afacere.
„Procedura concordatului preventiv reprezintă un instrument juridic prin care este descurajată intrarea în insolvență a debitorului. Este o alternativă a creditorilor, care își recuperează creanțele într-un cadru ordonat de măsuri destinate acoperirii creanțelor acestora. Prin intermediul procedurii de concordat preventiv, firmele afectate de criză pot cere creditorilor șansa de a se redresa, evitând astfel procedura reorganizării judiciare, greoaie și anevoioasă, care de cele mai multe ori eșuează sau nu duce la rezultatul scontat. Concordatul colectiv este avantajos pentru că permite acoperirea într-un timp cât mai scurt şi într-o proporție cât mai mare a datoriilor acumulate, cu scopul evitării procedurilor de faliment”.
Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență prevede procedura concordatului preventiv, care este o procedură de prevenire a insolvenței.
Procedura concordatului preventiv presupune încheierea unui contract între firma datornică care se află în stare de dificultate financiară și creditorii care dețin minimum trei sferturi din valoarea creanțelor acceptate și necontestate. Documentul astfel încheiat trebuie să fie omologat de către judecătorul sindic. În contract se va menționa planul datornicului aprobat de creditori prin care acesta se va redresa și va plăti creanțele.
Concordatul preventiv permite nu doar suspendarea executărilor silite, ci și, dacă creditorii sunt de acord, a curgerii dobânzilor, a penalităților și a oricăror altor cheltuieli aferente creanțelor. Pe deasupra, atât timp cât este activ concordatul preventiv, nu se poate cere intrarea în insolvență a companiei cu datorii.
Astfel, ca urmare a procedurii de concordat preventiv, creditorii nu pot deschide procedura insolvenţei faţă de debitor, însă, având în vedere termenele scurte asociate procedurii, determină recuperarea creanțelor deținute mult mai rapid decât în procedura de drept comun sau în procedura insolvenței.
Cum se accesează procedura concordatului preventiv
Conform prevederilor Legii 85/2014, orice companie cu datorii poate cere la tribunal deschiderea procedurii de concordat preventiv. În baza acestei cereri, se va propune un administrator concordatar provizoriu dintre practicienii în insolvență autorizați. Administratorul este numit de către judecătorul sindic.
În maximum 30 de zile de la numirea sa, administratorul trebuie să facă, împreună cu datornicul, lista creditorilor și oferta de concordat preventiv. Oferta este comunicată apoi creditorilor și se depune în dosarul deschis la tribunal. Apoi, în maximum 60 de zile, oferta este negociată cu creditorii și aprobată de aceștia.
„Oferta de concordat preventiv va cuprinde și proiectul de concordat preventiv, la care se vor anexa declarația debitorului privind starea de dificultate financiară în care se află, precum și lista creditorilor cunoscuți, inclusiv cei ale căror creanțe sunt contestate integral sau parțial, cu precizarea cuantumului și a cauzelor de preferință acceptate de debitor”.
Astfel, se iau în considerare următoarele aspecte:
- situația analitică a activului și a pasivului debitorului, certificată de un expert contabil sau auditată de un auditor autorizat;
- cauzele stării de dificultate financiară și măsurile luate de datornic pentru depășirea acesteia până la depunerea ofertei de concordat preventiv;
- proiecția evoluției financiar-contabile pe următoarele 24 de luni.
Trebuie să se includă și un plan de redresare cu cel puțin următoarele măsuri:
- reorganizarea activității firmei prin măsuri precum restructurarea conducerii, modificarea structurii funcționale, reducerea personalului sau orice alte măsuri considerate necesare;
- modalitățile prin care datornicul vrea să depășească dificultate financiară, cum ar fi majorarea capitalului social, conversia unor creanțe în acțiuni/părți sociale, împrumut bancar, obligațional sau de altă natură, inclusiv împrumuturi ale asociaților/acționarilor, înființarea ori
- desființarea unor sucursale sau puncte de lucru, vânzarea de active, constituirea de cauze de preferință.
După ce se obține aprobarea creditorilor, administratorul concordatar cere judecătorului sindic omologarea concordatului preventiv. Apoi, odată ce concordatul preventiv este omologat de judecătorul sindic prin hotărâre executorie, datoriile stabilite trebuie acoperite în maximum 24 de luni, termen care poate fi prelungit cu încă 12 luni.
„În cursul procedurii, debitorul își desfășoară activitatea în limitele afacerii sale obișnuite, în condițiile concordatului preventiv, sub supravegherea administratorului concordatar”.
Despre Avocat Alina Szilaghi
Dreptul bancar și financiar reprezintă una dintre principalele noastre arii de practică, cu expertiză remarcabilă în implementarea unor structuri complexe de finanțare. Avocat Alina Szilaghi este recunoscută ca fiind unul dintre avocații care oferă asistență băncilor, corporațiilor și instituțiilor financiare într-o gamă largă de activități bancare care includ finanțări structurate, finanțare de achiziții, finanțare de active, finanțare de proiecte, împrumuturi sindicalizate, instrumente financiare derivate, finanțarea telecomunicațiilor și activitatea internațională a valorilor mobiliare. Avocat Alina Szilaghi acordă consultanță în mod regulat către toate băncile mari și instituțiile financiare, precum și de unui număr însemnat de debitori. Reprezentăm bănci notabile, creditori, debitori, precum și dezvoltatori, instituții financiare.