Instanţele vor putea dispune luarea unor măsuri de control al respectării ordinului de protecţie

Instanţele vor putea dispune luarea unor măsuri de control al respectării ordinului de protecţie

Instanţele vor putea dispune luarea unor măsuri de control al respectării ordinului de protecţie 850 500 Avocat Cluj Napoca

Preşedintele României a semnat luni, 27 martie, Decretul pentru promulgarea Legii privind completarea art. 23 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Potrivit documentului, după alineatul (3) al articolului 23 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
„(4) Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune luarea unei măsuri de control al respectării ordinului de protecţie şi pentru prevenirea încălcării acestuia, precum:
a) obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp stabilit de instanţă potrivit împrejurărilor, la secţia de poliţie competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecţie;
b) obligarea agresorului de a da informaţii organului de poliţie cu privire la noua locuinţă, în cazul în care prin ordin s-a dispus evacuarea lui din locuinţa familiei.”