Impozite PFA în 2020

Impozite PFA în 2020

Impozite PFA în 2020 1068 530 Avocat Cluj Napoca

Care sunt taxele ce trebuie plătite de un PFA (Persoana Fizică Autorizată) în 2020 pentru veniturile obținute?

În 2020 un PFA va plăti în primul rând impozit, apoi contribuții sociale la pensii (CAS) și la sănătate (CASS) care pot să fie opționale, sau obligatorii, în funcție de dimensiunea veniturilor sale. Mai mult decât atât, dacă vrea să fie asigurat pentru concedii medicale, achită o contribuție distinctă, dar care nu e obligatorie niciodată, indiferent cât ar câștiga.

Impozitul pe venit

Singura obligație fiscală care nu s-a modificat în 2020 este plata impozitului pe venit în cotă de 10%, care se reține indiferent de cuantumul veniturilor obținute de un PFA.

Sistem real sau norme de venit?

La momentul înființării PFA-ului, contribuabilul poate alege între impozitarea în sistem real sau pe baza normelor de venit. În cazul venitului net anual determinat în sistem real, Codul fiscal prevede că acesta se determină „ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării de venituri”, pe baza datelor din contabilitate. Principala diferență dintre cele două metode de determinare a venitului net este dată de modul de calcul al venitului net pentru care se plătesc impozite și contribuții aferente.

În cazul venitului net anual determinat pe baza normelor de venit, Ministerul de Finanțe elaborează nomenclatorul activităților pentru care venitul net se poate determina pe baza normelor de venit (la momentul redactării acestui articol, normele de venit pentru 2020 încă nu au fost publicate de cei de la Finanțe). Totuși, norma de venit nu poate fi mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulțit cu 12 – subiectul comparației celor două sisteme a fost dezvoltat pentru redacția avocatnet.ro de specialiștii de la Darian DRS în acest material.

Cum se plătesc contribuțiile sociale?

Plata contribuțiilor sociale – CAS și CASS – este obligatorie pentru cei care depășesc plafonul de venituri de 26.760 de lei, ceea ce înseamnă de 12 ori valoarea salariului minim brut pe economie (2.230 de lei). Pentru raportare se iau în calcul toate veniturile nete și/sau normele anuale de venit din activități independente, care se estimează că vor fi realizate anul acesta. Pentru cine dorește să plătească CAS și CASS există posibilitatea să o facă chiar dacă obține venituri sub plafon. Cota CAS este de 25%, iar CASS este de 10%.

CAS se plătește la o bază aleasă de venit care nu poate fi sub valoarea salariului minim, ceea ce înseamnă că asigurarea minimă este de 557,5‬ lei pe lună și 6.690‬ de lei pe anul 2020.

La CASS, baza nu este variabilă. Cine plătește pentru că este obligat, fiind peste plafon, plătește CASS-ul dimensionat în funcție de valoarea veniturilor respective, iar cine plătește opțional, pentru că vrea să se asigure în sistemul de sănătate de stat, se raportează la salariul minim. PFA care dorește o asigurare voluntară la sănătate și nu depășește plafonul de venituri plătește CASS astfel:

  • dacă se depune declarația unică până la data de 15 martie 2020, se datorează CASS de 1.338 de lei (cota de 10% se aplică la o bază de calcul de șase salarii minime brute pe țară);
  • dacă se depune declarația unică după data de 15 martie 2020, se datorează CASS folosindu-se o bază de calcul echivalentă cu valoarea salariului minim brut pe țară (2.230 de lei), înmulțită cu numărul de luni rămase până la termenul legal de depunere a declarației unice următor (15 martie 2021), inclusiv luna în care se depune declarația.

Care sunt plățile opționale?

Concediile medicale

PFA-urile nu dobândesc automat dreptul la concedii medicale și indemnizațiile aferente, chiar dacă plătesc CASS-ul prin declarația unică, obligat ori voluntar. Ca să beneficieze de acestea, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, PFA trebuie să plătescă contribuția de concedii și indemnizații medicale, prin încheierea unui contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

Această contribuție este de 1% și se aplică venitului ales de contribuabil așa cum este definit în OUG nr. 158/2005 ca fiind cuprins între cel puțin salariul minim (2.230 de lei) și cel mult 12 salarii minime brute (adică 26.760 de lei).