Tranzacția judiciară

Tranzacția judiciară este un contract încheiat în fața instanței de judecata în care se consemnează modalitățile prin care părțile din proces s-au înțeles să stingă litigiul. În cazul unui partaj judiciar, părțile din proces sunt foștii soți, iar modul în care s-au înțeles să stingă litigiul se referă la împărțirea efectiva a bunurilor comune.

Avantajul tranzacției judiciare este faptul că părțile pot să își asume orice fel de obligații care nu contravin legii. În acest fel, variantele de soluționare a partajului sunt mai multe și mai flexibile. De exemplu, părțile se pot înțelege ca una din acestea o va despăgubi pe cealaltă cu o sumă fixă sau variabilă de bani plătibilă în fiecare lună, timp de mai mulți ani. Similar, părțile se pot obliga să transfere dreptul de proprietate asupra unui bun imobil către un terț precum copilul părților.

Este important de menționat faptul că redactarea tranzacțiilor judiciare trebuie să se efectueze cu maximă atenție și de către un profesionist experimentat, întrucât acest document devine fundamentul dreptului de proprietate al fiecărei părți cu privire la fiecare bun comun în parte.

Având un număr foarte mare de tranzacții judiciare încheiate, reprezentanții noștri sunt în măsură să asiste clienți în toate fazele de negociere ale unui acord, precum și cu privire la redactarea corectă și cu respectarea legii a tranzacției propriu-zise.

Vorbește cu un avocat de Divorț.

Am ajutat astăzi 40 de clienți să găsească avocați.

Cum funcționează

1
Descrieți pe scurt problema
2
Furnizați informațiile de contact
3
Alegeți avocații care vă vor contacta