Nerespectarea contractului

În legislația română contractul este definit ca un acord de voință între două sau mai multe persoane fizice sau juridice cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.

Părțile au libertatea să încheie orice fel contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri. Totodată, părțile trebuie să acționeze cu bună-credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot parcursul executării sale, neputând înlătura sau limita această obligație.

Mai exact, orice persoană trebuie să-și execute obligațiile astfel cum acestea au fost asumate prin contractul încheiat între părți.

Răspunderea contractuală implică faptul că debitorul este obligat să execute toate obligaţiile contractuale, iar în cazul neexecutării, a unei executări necorespunzătoare sau cu întârziere se cauzează creditorului un prejudiciu pe care debitorul este obligat să îl repare.

Trebuie menţionat faptul că răspunderea contractuală a debitorului nu este un efect al obligaţiei derivate din contract, ci din încălcarea clauzelor acestuia. Putem deduce astfel că între efectul corespunzător obligaţiei contractuale şi acordarea de daune-interese se află neexecutarea.

În ceea ce priveşte particularităţile răspunderii contractuale, acestea sunt în strânsă legătură atât cu obligaţiile specifice contractului, cât şi cu efectele implicate de neîndeplinirea obligaţiilor.

În ciuda acestui fapt, părţile, prin intermediul unei convenţii, pot modifica limitativ dispoziţiile cu privire la consecinţele neexecutării în tot sau în parte a obligaţiilor ce decurg din contract. Această modificare poate avea drept obiect înlăturarea, limitarea sau agravarea răspunderii, situaţie în care neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau cu întârziere nu provine din dolul ori culpa gravă a celui ce se obligă.
Potrivit dreptului comercial, modificarea prin intermediul unei convenţii a răspunderii contractuale poate fi atât cu privire la condiţiile acesteia, cât şi la efectele ce se desprind din aceasta.3

Răspunderea civilă contractuală trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

o neexecutare totală sau parțială sau executarea să fie necorespunzătoare calitativ sau cantitativ
culpa sau vinovăția debitorului
prejudiciu
raport de cauzalitate

Prima condiție se referă existența unei neexecutări sau executări necorespunzătoare. Potrivit dispozițiilor Noului Cod civil „Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.” Cu alte cuvinte, orice abatere de la principiul forței obligatorii a contractului, constituie sub aspectul neexecutării o condiție primară suficientă pentru acordarea de daune-interese.

A doua condiție se referă la existența culpei debitorului care este prezumată prin simplu fapt al neexecutării obligației asumate prin contract. Potrivit dispozițiilor Noului Cod civil debitorul este ținut să repare prejudiciul cauzat cu intenție sau din culpă.

În ceea ce privește cea de a treia condiție referitoare la existența unui prejudiciu, acesta cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta a fost lipsit. La stabilirea prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

Referitor la cea de a patra condiție ce impune existența unui raport de cauzalitate pentru angajarea răspunderii contractuale a debitorului și obligarea la plata de daune interese arătăm faptul că este necesar ca prejudiciul cauzat creditorului să fie consecința directă a executării necorespunzătoare sau a neexecutării obligației prevăzute în contractului încheiat între părți.