Falimentul este un proces judiciar care permite unei persoane fizice sau a unei societăți comerciale să obțină scutirea de datorii. Scopul final al falimentului este de a oferi individului sau societății un nou început financiar, în timp ce creditorii sunt tratați în mod corect.
Potrivit Legii nr. 151/2015, se urmărește stabilirea unor metode prin care cei ce au datorii să-și redreseze situația financiară.
Insolvența unui debitor persoană fizică se “prezumă atunci când acesta, după trecerea unui termen de 90 de zile de la data scadenței, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori”. Astfel, doar cei ce au datorii mai vechi de trei luni la cel puțin un creditor pot face iniția procedurile de intrare în insolvență.
Pe de altă parte, se stabilesc și modurile în care poate fi soluționată insolvența persoanelor fizice. Mai exact, persoanele aflate în insolvență pot rezolva această situație în baza unui plan de rambursare a datoriilor, prin lichidare de active sau prin procedura simplificată.
Insolvența pe bază de plan de rambursare a datoriilor se poate aplica persoanelor fizice cu datorii mai vechi de 90 de zile, dar a căror situație financiară nu este iremediabil compromisă. În acest caz, cuantumul minim al datoriilor trebuie sa totalizeze 15 salarii minime pe economie.
Aceste persoane pot depune o cerere de deschidere a procedurii de insolvență la comisia de insolvență competentă, document ce trebuie să cuprindă motivele care au determinat această situație, datoriile acumulate, acțiunile judiciare deschise împotriva persoanei respective, încercările de negociere a eșalonării datoriilor, statutul civil și profesional, cuantumul veniturilor încasate pe ultimii trei ani, cât și al veniturilor preconizate pentru următorii trei ani, bunurile pe care le deține, conturile bancare, sumele de recuperat de la rău-platnici, litigiile în curs sau finalizate și existența sau nu a unor condamnări pentru evaziune fiscală sau fals.
La această cerere se anexează dovezi cu privire la situația profesională (angajat sau șomer) a datornicului, dovada faptului că nu a fost concediat din motive ce îi pot fi imputate și că a făcut toate demersurile pentru obținerea unui loc de muncă, documente care să ateste veniturile, copii ale declarațiilor fiscale pentru ultimii trei ani, un extras de cazier judiciar și cazier fiscal la zi, un raport recent de la Biroul de Credit și o propunere de plan de rambursare.
In 30 de zile de la depunerea cererii, comisia de insolvență o poate admite și dispune deschiderea procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor, desemnând și un administrator al procedurii. Comisia poate respinge cererea și să constate că situația financiară a datornicului este iremediabil compromisă, caz în care, cu acordul acestuia, va sesiza instanța pentru deschiderea procedurii de insolvență prin lichidare de active sau în formă simplificată.
Procedura de insolvență pe baza unui plan de rambursare suspendă provizoriu toate executările silite începute, dar nu pentru mai mult de trei luni.
Datornicul, împreună cu administratorul judiciar, elaborează planul de rambursare a datoriilor și se propune achitarea acestora. Cota de acoperire a creanțelor prin planul de rambursare trebuie să fie mai mare decât cota de acoperire ce ar putea fi obținută prin lichidarea bunurilor datornicului.
O serie de datorii nu pot fi eșalonate, reduse ori șterse în cadrul procedurilor de insolvență, cum ar fi obligațiile legale sau convenționale de întreținere sau obligațiile rezultate din atragerea răspunderii penale și contravenționale.
Durata de executare a planului este de cinci ani, cu posibilitate de prelungire cu încă un an. Comisia de insolvență face o evaluare a fezabilității planului, iar planul este aprobat dacă creditorii reprezentând minimum 55% din valoarea totală a creanțelor și 30% din valoarea creanțelor ce beneficiază de cauze de preferință au votat în favoarea acestuia.
De la data aprobării planului de rambursare se suspendă toate măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor, curgerea dobânzilor, penalităților, majorărilor de întârziere și altele, cu excepția creanțelor care beneficiază de cauze de preferință.
Am nevoie de un avocat în faliment?
Falimentul poate fi un proces complicat. Este esențial să cunoașteți legea falimentului, inclusiv ce scutiri puteți solicita. Un avocat cunoaște legislația falimentului și vă poate recomanda ce opțiuni sunt potrivite pentru dumneavoastră.