Tranzacțiile cu persoanele afiliate trebuie semnalate Fiscului

Tranzacțiile cu persoanele afiliate trebuie semnalate Fiscului

Tranzacțiile cu persoanele afiliate trebuie semnalate Fiscului 850 500 Avocat Cluj Napoca

Începând cu luna Septembrie, toate tranzacțiile cu persoanele afiliate se vor notifica Fiscului prin intermediul formularului 394 de către toți cei care sunt obligați să completeze această declarație.

Conform Codului fiscal, o persoană este afiliată dacă relația ei cu altă persoană este definită de cel puțin unul dintre următoarele cazuri (între persoane afiliate, prețul la care se transferă bunurile corporale sau necorporale ori se prestează servicii reprezintă preț de transfer):

  • persoana fizică este afiliată cu o altă persoană fizică dacă acestea sunt soț/soție sau rude până la gradul al III-lea inclusiv;
  • persoana fizică este afiliată cu o persoană juridică dacă persoana fizică deține, în mod direct sau indirect, inclusiv deținerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot ale unei persoane juridice ori dacă controlează în mod efectiv persoana juridică;
  • persoana juridică este afiliată cu altă persoană juridică dacă cel puțin aceasta deține, în mod direct sau indirect, inclusiv deținerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cealaltă persoană juridică ori dacă controlează în mod efectiv acea persoană juridică;
  • persoana juridică este afiliată cu altă persoană juridică dacă o persoană deține, în mod direct sau indirect, inclusiv deținerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cealaltă persoană juridică ori dacă controlează în mod efectiv acea persoană juridică.

Declarația 394 (Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA) a fost modificată prin Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.281/2020. Ordinul se va aplica cu începere de la 1 septembrie 2020.

În ultimii ani, tranzacțiile cu persoanele afiliate sunt din ce în ce mai numeroase, iar activitatea firmelor multinaționale s-a extins foarte mult în România. Inspectorii Fiscului au constatat că în multe cazuri tranzacțiile între afiliați sunt făcute la prețuri inferioare pieței, în detrimentul afiliaților români și al bugetului de stat. Această modificare de semnalare a tranzacțiilor cu persoanele afiliate s-a efectuat în scopul de prevenire și combatere a evaziunii fiscale.

Companiile încadrate ca mari contribuabili furnizează deja Fiscului informații prin dosarul prețurilor de transfer. Prin această cerință de a semnala tranzacțiile cu afiliații prin formularul 394, Fiscul va obține informații de la toți cei care sunt obligați să-l completeze, adică și de la cei care nu întocmesc dosarul prețurilor de transfer.

Concret, declarația 394 va conține o secțiune în care se va bifa DA sau NU – dacă s-au făcut sau nu tranzacții cu persoanele afiliate în perioada de raportare vizată de formular.