RIL admis privind infracţiunea de abandon de familie în situația neplății pensiei de întreţinere datorate mai multor persoane

RIL admis privind infracţiunea de abandon de familie în situația neplății pensiei de întreţinere datorate mai multor persoane

RIL admis privind infracţiunea de abandon de familie în situația neplății pensiei de întreţinere datorate mai multor persoane 850 500 Avocat Cluj Napoca

În şedinţa din 20 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr.4 în dosarul nr.25/2016 a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) Cod penal, infracţiunea de abandon de familie săvârşită prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere, instituită printr-o singură hotărâre judecătorească în favoarea mai multor persoane, constituie o infracţiune unică continuă.

Recursul in interesul legii a fost promovat de procurorul general întrucât în practică au existat două abordări:

I. Într-o orientare, instanţele au considerat că în ipoteza arătată ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni unice prevăzută de art.378 alin.(1) lit.c) din Codul penal raportat la valoarea socială lezată prin săvârşirea acesteia, şi anume relaţiile de convieţuire socială din cadrul familiei.

II. Într-o altă abordare, instanţele au considerat că în situaţia în care neplata pensiei de întreţinere lezează mai multe persoane ne aflăm în prezenţa pluralităţii de infracţiuni, sub forma concursului omogen.