Înființare Societate Comercială în 2020

Înființare Societate Comercială în 2020

Înființare Societate Comercială în 2020 850 500 Avocat Cluj Napoca

Înființarea unei societăți comerciale în 2020; pașii de urmat, noutățile legislative și fiscale din acest an.

Înființarea unei societăți comerciale în 2020 este extrem de simplă și rapidă, din punct de vedere legal. Acest lucru justifică și creșterea exponențială a numărului de firme înregistrate în România. Conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), peste 120000 de entități juridice au fost înregistrate în anul 2019 în România, ceea ce înseamnă o creștere de 4.8% față de 2018, declară oficialitățile. 

Ce determină această creștere a numărului de societăți comerciale?

Cel mai important factor care a dus la această creștere este simplificarea pașilor necesari pentru procesul de înființare a unei firme. Un alt factor determinant este eliminarea taxelor de înscriere a unei firme. Astfel, o societate comercială se poate înființa în doar 3 zile.

Pașii de urmat pentru înființarea unei firme:

  • Alegerea și rezervarea numelui pentru societatea comercială. Se vor alege și prezenta la ONRC pentru înregistrare cel puțin trei variante de nume. Începând cu 2018 acest procedeu este gratuit, ONRC nu mai percepe nicio taxă pentru înregistrarea numelui. Atenție, acest proces se poate realiza și online, dacă dețineți un certificat digital, prin intermediul portalului de servicii electronic al ONRC.
  • Stabilirea obiectului principal de activitate conform CAEN.
  • Depunerea capitalului social la bancă de minim 200 lei. Această sumă reprezintă singura cheltuială semnificativă cu înregistrarea unei societăți în 2018.
  • Stabilirea sediului social. Va trebui să arătați că dețineți un spațiu în care vă veți desfășura activitatea. Acesta poate fi proprietare personală sau poate fi un spațiu închiriat / un spațiu asupra căruia aveți un contract de comodat.
  • Redactarea actului constitutiv și a declarației pe propria răspundere care să ateste că îndepliniți condițiile necesare pentru a vă putea înființa societate comercială. Aceste documente trebuie redactate si legalizate de către notar, astfel putând să vă coste o sumă de 50 – 300 lei, în funcție de notarul ales.

Cu alte cuvinte, pentru a înregistra o societate comercială în 2020, aveți nevoie de suma de 250 – 500 lei. Iar timpul necesar pentru realizarea tuturor acestor pași nu depășește 3 zile.

Ce nu știai despre înființarea unei firme în 2020?

Odată cu eliminarea taxelor de înființare a societăților, Guvernul a lansat următoarele modificări:

  • Introducerea plății defalcate a TVA-ului. Firmele plătitoare de TVA pot alege opțional plata defalcată a TVA-ului, beneficiind de o reducere de 5% a cuantumului impozitului pe profit. TVA Split înseamnă că taxa va fi plătită în 2 conturi separate: TVA se plătește separat într-un cont TVA specific, iar baza facturii se plătește separat, în alt cont. La aceste norme însă nu sunt obligate toate societățile.
  • Noile impozite și contribuții sociale. Noile taxe pentru salariile angajaților sunt, de la 1 ianuarie 2018, următoarele:
    • Din partea angajatorului – Contribuția asiguratorie de 2.25% pentru calitatea de angajator
    • Din partea angajatului – Contribuția CAS (25% contribuțiile la asigurările sociale), 10% CASS – sănătate, 10% din salariul brut impozitul pe venit.
    • Eliminarea plății majorate a CAS și CASS pentru salariații angajați cu normă parțială sau cu plata în acord.
  • Noul salariu minim. Salariul minim crește, ajungând în formă finală la următoarele cote:
    • 2230 lei în formă brută (de la 1 ianuarie 2020)
    • 2.350 lei pentru cei cu studii superioare (rămâne neschimbat față de 2019)
    • 3.000 lei pentru cei din construcții (rămâne neschimbat față de 2019)

Dacă doriți și dumneavoastră să vă înregistrați o societate comercială, apelați la specialiști și vă veți putea începe activitatea în doar câteva zile, cu cheltuieli minime și cu mult mai puține bătăi de cap din punct de vedere legal / administrativ.