(1) In cazul prevazut la art. 373 lit. b), divortul se poate pronunta daca instanta stabileste culpa unuia dintre soti in destramarea casatoriei. Cu toate acestea, daca din probele administrate rezulta culpa ambilor soti, instanta poate pronunta divortul din culpa lor comuna, chiar daca numai unul dintre ei a facut cerere de divort. Daca culpa apartine in totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388.
(2) In ipoteza prevazuta de art. 373 lit. c), divortul se pronunta din culpa exclusiva a sotului reclamant, cu exceptia situatiei in care paratul se declara de acord cu divortul, cand acesta se pronunta fara a se face mentiune despre culpa sotilor.
Conform dispozitiilor art. 379 NCC coroborate cu prevederile art. 373 lit. b) si c) NCC, divortul din culpa poate fi dispus la cererea unui dintre soti in urmatoarele situatii:
a) atunci cand raporturile dintre soti sunt grav vatamate, iar casatoria nu mai poate continua din cauza unor motive temeinice
b) atunci cand sotii sunt separati in fapt de cel putin doi ani. (…)
Pentru a se pronunta divortul din culpa atunci cand se releva vatamarea relatiillor dintre soti este necesar a se dovedi:
a) existenta unor motive temeinice care justifica destramarea relatiilor conjugale
b) faptul ca existenta acestor motive face ca relatiile dintre soti sa fie grav vatamate
c) din cauza acestor motive continuarea casatoriei nu mai este posibila. [G.C. Frentiu, Comentariile Codului Civil. Familia. Art. 258-534, Editura Hamangiu 2012, p. 304]
In practica judecatoreasca sub imperiul Codului familiei s-a decis ca sunt motive temeinice de divort:
– refuzul nejustificat al unuia dintre soti de a locui impreuna cu celalalt sau parasirea nejustificata a locuintei comune;
– infidelitatea unuia dintre soti;
– atitudinea necorespunzatoare a unuia dintre soti, care se exprima in acte de violenta si alte asemenea manifestari;
– existenta unor nepotriviri de ordin fiziologic;
– existenta unei boli grave a sotului parat ale carei manifestari fac imposibila convietuirea si justifica refuzul sotului reclamant de a mai coabita. In aceste cazuri rolul instantei este foarte important, deoarece trebuie sa cantareasca interesul sotului reclamant de a obtine divortul cu faptul ca imbolnavirea celuilalt sot impune respectarea obligatiei de sprijin moral;
– rele purtari de ordin moral, concretizate in fapte de destramare a vietii de familie.
Cu privire la alte imprejurari, s-a decis ca:
– separatia in fapt nu poate justifica divortul, decat daca se datoreaza culpei sotului parat;
– imprejurarea ca sotul parat nu a contribuit la intretinerea gospodariei nu poate constitui prin ea insas motiv temeinic de divort, deoarece aceast poate fi rezolvata pe alte cai decat desfacerea casatoriei.
Avand in vedere continuitatea reglementarii, aceste solutii pot constitui reper jurisprudential si in aplicarea art. 373 lit. b) C. Civ.[M. Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu 2013, p. 121-122]
In temeiul art. 373, art.379 pct.1 din codul civil divortul poate avea loc b) atunci cand, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila; divortul se poate pronunta daca instanta stabileste culpa unuia dintre soti in destramarea casatoriei. Cu toate acestea, daca din probele administrate rezulta culpa ambilor soti, instanta poate pronunta divortul din culpa lor comuna, chiar daca numai unul dintre ei a facut cerere de divort.
In situatia în care sotia parata era inregistrata pe un site pentru dame de companie si isi facea reclama pentru a intretine relatii intime cu diversi barbati, iar sotul reclamant a manifestat acte de violență asupra acesteia la aflarea vestii, se impune desfacerea casatoriei din culpa comuna a sotilor. [Judecătoria Bârlad, Sentința civilă nr. 2967/2014, portal.just.ro]
Divorțul se pronunță din culpă comună în lipsa cunoașterii motivului separării in fapt a sotilor şi a demonstrării faptului că relatia extraconjugală a soțului pârât a determinat separarea in fapt.
”Reclamantul CI, a chemat in judecată pe pârâta CM, cu acelasi domiciliu, solicitând desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei, aceasta urmând să-şi reia numele avut anterior căsătoriei. (…)
Analizând actele dosarului, instanta retine următoarele:
Constată că părtile s-au căsătorit in 1993, si ca din mariajul acestora nu au rezultat copii.
Pârâta a fost legal citată, nu s-a prezentat in faţa instantei, nu a formulat apărări.
Martorii PA si CV arată că părtile s-au separat in fapt din martie 2014, când pârâta a părăsit domiciliul conjugal si in prezent trăieste in concubinaj cu un alt bărbat.
Instanta raportat la art. 379 C. civ. va admite acţiuea reclamantului si va desface căsătoria părtilor din culpă comună, motivat de faptul că martorii nu cunosc motivul separării in fapt a sotilor şi nu s-a arătat că relatia extraconjugală a pârâtei a determinat separarea in fapt.” [Judecătoria Moinești, Sentința civilă nr. 1281/2015, portal.just.ro]
Divortul din culpa poate fi pronuntat atunci cand, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila. In toate aceste situatii, instanta trebuie sa stabileasca culpa unuia sau a ambilor soti in desfacerea casatoriei. Daca din probele administrate nu rezulta nicio culpa, motivele invocate de perti si dovedite fiind independente de culpa lor, cererea de divort formulata pe acest temei se va respinge, iar sotii vor putea divorta numai daca sunt amandoi de acord, daca dovedesc o separare in fapt de cel putin 2 ani sau daca reclamantul sufera de o boala care face imposibila continuarea casatoriei. [C.C. Hageanu, Dreptul familiei si actele de stare civila, Editura Hamangiu 2012, p. 153]
Daca o cerere de divort este intemeiata pe art. 373 lit. b) si 379 alin. (1) NCC, iar din probele administrate rezulta exclusiv culpa reclamantului, daca paratul nu a formulat la randul sau cererede divort, sunt posibile doua solutii: a) fie reclamantul nu isi asuma responsabilitatea pentru destramarea casniciei si atunci cererea sa va fi respinsa potrivit art. 922 alin. (3) NCPC
b) fie reclamantul isi asuma aceasta responsabilitate si casatoria se desface din culpa sa exclusiva. [F.A. Baias in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 409]
Din noile dispozitii ale Codului civil care reglementeaza in prezent divortul rezulta ca instanta trebuie sa stabileasca, mai intâi, daca, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate, ceea ce determina imposibilitatea continuarii casatoriei si apoi daca aceasta se datoreaza culpei unuia dintre soti, indiferent de calitatea sa in proces, reclamant sau pârât, respectiv daca unul dintre soti sau ambii si-au incalcat obligatiile ce le reveneau, mentionate mai sus. Daca aceste conditii sunt indeplinite se pronunta divortul, chiar daca din probe rezulta ca doar sotul reclamant este in culpa, legiuitorul nefacând nici o distinctie in acest sens, important fiind ca destramarea relatiilor dintre soti sa se datoreze culpei unuia dintre ei, iar nu altor cauze. Faptul ca divortul se poate pronunta doar din culpa sotului reclamant rezulta si din prevederile art. 379 alin. 1 ultima teza care face trimitere la dispozitiile art. 388 in aceasta situatie, si anume sotul pârât nevinovat poate cere despagubiri de la sotul reclamant vinovat. [Curtea de Apel Suceava, Sectia Civila, Decizia civila nr. 2245 din 25 octombrie 2012, portal.just.ro]
Interpretarea in sensul ca art. 373 lit. b) referitor la divortul pentru motive temeinice permite desfacerea casatoriei din culpa exclusiva a reclamantului, chiar daca nu ar fi indeplinita conditia separatiei in fapt a sotilor de cel putin 2 ani nu poate fi primita. [M. Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu 2013, p. 126]
In ipoteza in care cererea de divort se intemeiaza pe o separare in fapt care a durat cel putin 2 ani, divortul se pronunta din culpa exclusiva a sotului reclamant, cu exceptia situatiei in care paratul se declara de acord cu divortul, cand acesta se pronunta fara a se face mentiune despre culpa sotilor. In acest caz, divortul-sanctiune se transforma in divort-remediu, urmare a achiesarii paratului la cererea de divort. De altfel, aceasta transformare a temeiului juridic al divortului este aplicabila si in celelalte cazuri in care se poate pronunta divortul din culpa. Ca urmare, in orice actiune de divort formulata in baza art. 373 lit. b) sau c) (divortul din culpa sau pentru separarea in fapt a sotilor de peste 2 ani), daca paratul se declara de acord cu divortul si cu pronuntarea acestuia pe baza acordului partilor, hotararea se va pronunta pe acest temei, fara a mai face mentiune despre culpa partilor. [C.C. Hageanu, Dreptul familiei si actele de stare civila, Editura Hamangiu 2012, p. 154]
Pentru a se pronunta divortul din culpa datorita separatiei in fapt a sotilor, este necesara respectarea anumitor conditii, respectiv:
a) sotii sa nu mai locuiasca impreuna
b) durata separatiei in fapt a sotilor sa fie de minim 2 ani anterior formularii cererii de divort; nu intereseaza imprejurarile in care a avut loc separatia, cauzele care au dus in final la separarea sotilor, ci are relevanta doar existenta separatiei si durata in timp a acesteia
c) sa existe voita sotilor de a pune capat comunitatii de viata. Prin urmare, nu este suficienta separatia materiala, ci aceasta trebuie dublata de elemntul psihologic, respectiv de vointa sotilor de a renunta la comunitatea de viata. [G.C. Frentiu, Comentariile Codului Civil. Familia. Art. 258-534, Editura Hamangiu 2012, p. 304]